Camera de Comerț
Bilaterală România-Ucraina a fost înființată în anul 1993 și sprijină membrii
săi în dezvoltarea relațiilor comerciale bilaterale.
CCBRU este
constituită în scopul dezvoltării cooperării economice între cele două state
atât în relaţiile bilaterale, cât şi în cele internaționale, precum şi
sprijinirea intereselor agenților economici români şi ucraineni în raporturile
cu autoritățile din țară și cu organismele specializate în străinătate.
Camera de Comerț Bilaterală
România – Ucraina este membru al Uniunii Camerelor de Comerț Bilaterale din
România, organizație care, în anul 2021 a semnat un Memorandum de Înțelegere
între Consiliul Exportatorilor și Investitorilor de pe lângă Ministerul
Afacerilor Externe al Ucrainei. În cadrul acestui MoU, părțile au hotărât:
·
Diseminarea tuturor
informațiilor care pot fi relevante pentru a consolida comerțul și afacerile
bilaterale;
·
Oferirea de sprijin
reciproc în comerț, investiții și evenimente de afaceri, inclusiv târguri,
misiuni și conferințe;
· Oferirea sprijinului de
consiliere informațională membrilor Consiliului și ai UCCBR în cadrul vizitelor
delegațiilor oficiale în țările respective;
·
Promovarea schimbului de
programe de formare între Consiliu și UCCBR;
·
Promovarea stabilirii
contactelor și cooperării în mediile de afaceri ale ambelor țări.